Mă uit la felul în care copiii de azi își poartă oboseala. Nu e apatie curată, mai degrabă un gol între ce li se cere și ce simt că are rost. Plictiseala nu înseamnă lene, ci un semnal luminos care spune că imaginația a rămas fără oxigen.
Când un copil ridică din umeri la câte o lecție, de fapt cere un portal. Un cadru nou. O poveste care să-l tragă de mână spre întrebări cu miză. Literatura poate face asta fără pretenții: devine intrarea secretă într-o altă cameră a minții, acolo unde curiozitatea prinde iar viteză.
Ușa care se deschide: un băiat de 13 ani, o groapă fără fund și o aură albastră
Romanul lui Bradu Mihai Dan se deschide cu un declic pe care copiii îl adoră. Mihai, 13 ani, dintr-o localitate de lângă Cluj-Napoca, intră cu prietenii într-o fabrică abandonată. În colțul unei săli, o groapă fără fund despre care circulă povești sumbre.
De aici, rutina se rupe. O urmărire neprevăzută, un pas greșit, o cădere domolită de un câmp electromagnetic, apoi o ușă uriașă, luminată ca într-un joc video. Dincolo de ea, un bătrân misterios, Marcus, provizii cât pentru ani, o vitrină cu un coif viking și o sabie.
La câteva pagini distanță, înțelegi de ce celor mici le licăre ochii: coiful devine șapcă, sabia devine creion, iar băiatul își vede mâinile strălucind în albastru. Îi scapă o replică autoironică, ca o pauză de respirație: parcă se transformă în ștrumf. Și, sincer, cine nu și-ar dori o mică transformare când rutina apasă?
De la legendă la misiune: când jocul are reguli, iar regulile nasc curaj
Apar rapid polițistul Petre, un șofer cu plete aurii, Coamă de Leu, și dușmani cu ochi negri care amintesc de feline umane. Urmează o fugă cu dubița, un elicopter, o improvizație ingenioasă cu o bucată de zid și o lecție despre stăpânire de sine pe care copiii o simt ca pe un joc adevărat.
Universul se deschide într-o mitologie coerentă: o cheie primordială a fost spartă în patruzeci de arme legendare, ascunse la intersecția dintre lumi, iar regii de altădată trăiesc astăzi ca reîncarnări în oameni obișnuiți.
Mihai află că e legat de stariuni, un popor al constructorilor care pot ridica aproape orice. De aici se schimbă ceva în el: nu mai e un spectator plictisit, ci un decident aflat la început de drum.
Cum ridică povestea plafonul plictiselii
Privită cu ochi de părinte, cartea are ritm cinematografic, destule momente de umor cât să aerisească tensiunea și o emoție care lucrează discret, fără moralisme. Dinamică, dar caldă.
Iar pe dedesubt, strecoară o hartă a responsabilității. În lupta cu felinele, Mihai ține în echilibru impulsurile și frica, improvizează, cere ajutor, își asumă greșelile. Există și acea scenă scurtă de la restaurant, cu un fresh de broccoli care devine aproape un test de curaj.
Copiii văd, fără predici, că nu superputerile sunt spectacolul, ci micile alegeri repetate. Acolo se adună libertatea, pas cu pas, nu în aplauze trecătoare.
Ce prinde un copil fără să-i ții o prelegere
Viața are niveluri, iar povestea le arată pe limba lor. Groapa fără fund devine metafora zilelor trase la indigo. Ușa luminată e șansa de a trece în nivelul următor. Marcus arată cum arată calmul când ceilalți fug.
Petre și Coamă de Leu te conving că aliații pot veni de unde te aștepți mai puțin. Ideea reîncarnării regilor spune, în fond, că în fiecare dintre noi se ascunde o versiune mai bună, gata să fie chemată.
Iar obiectele care-și schimbă forma în funcție de cine le atinge sunt o lecție discretă despre resurse: aceeași sabie poate fi și creion, depinde ce ai de construit. Copilul simte aici o permisiune să-și folosească altfel instrumentele de zi cu zi.
Cum citim împreună fără să stricăm farmecul
Lectura n-are nevoie de zeci de minute. De multe ori ajung zece. Citești fragmentul cu groapa, apoi te oprești când ușa se aprinde. Îl întrebi ce ar face el în locul lui Mihai. A doua seară, vii cu urmărirea din parcare și îl lași să-și imagineze cum ar transforma el o bucată de perete într-o ieșire.
Fără întrebări școlare, de tipul ce ai înțeles. Mai degrabă întrebi ce ai simțit și ce ai schimba. Magnetul nu e morala, magnetul e aventura. Iar din aventura asta ies la lumină curajul, prietenia, loialitatea, disciplina. Fără zgomot, fără predici.
De la ficțiune la antrenamentul pentru viață
Plictiseala dispare când copilul simte legături reale între carte și viața lui. Poți deschide o conversație despre armele legendare ale fiecăruia: pentru unii, curajul; pentru alții, răbdarea sau creativitatea. Îl poți provoca să-și identifice două atuuri și o limită care îl ține pe loc.
Îi propui să repare ceva prin casă, să organizeze o mini-strângere de fonduri pentru o cauză, să-i scrie o scrisoare lui, celui de peste un an. Nu transformi romanul în caiet de teme, doar deschizi portaluri mici. Povestea stariunilor devine pretextul perfect să-și deseneze camera ideală sau robotul care îl scapă de o sarcină plictisitoare. Așa apar pârghiile. Iar când apar pârghiile, cade senzația de lipsă de sens.
De ce funcționează această lume pentru copiii de azi
Universul e familiar și proaspăt în același timp. Are creaturi, dar și polițiști cu ture lungi. Are magie, dar și telefoane care îi anunță pe părinții îngrijorați. Are urmăriri spectaculoase, dar și stângăciile amuzante ale adolescenței, acea combinație de bravură și haz care seamănă izbitor cu realitatea.
Copiii prind imediat acest adevăr, de aceea intră repede în ritm și plictiseala se lichefiază. Faptul că autorul este foarte tânăr se simte în vibrația dialogurilor: nu predică, ci te face să vrei să alergi mai departe.
Unde începe aventura voastră
Dacă ar fi să aleg un punct de pornire pentru un copil care oftează din plictiseală, m-aș întoarce mereu la ideea lecturii ca joc cu intrare rapidă. Fără promisiuni uriașe. Un capitol, o mică discuție, apoi încă un capitol, altă discuție. Între timp, lasă-l să-și noteze idei, să facă schițe, să caute pe hartă locuri unde s-ar ascunde o armă legendară.
Când simți că prinde gustul, lasă-l să meargă singur în următoarea cameră a poveștii. O să-i vezi postura schimbându-se, iar în privire o nuanță albastră, invizibilă, a entuziasmului. Acolo începe aventura interdimensională care scoate la suprafață răbdare, perseverență, autoironie, prietenie.
O recomandare simplă și ușor de pus în practică
Dacă simți că e momentul să deschizi o ușă pentru copilul tău, fă-l părtaș la o poveste care prinde. „Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan este disponibilă online pe Carturesti.ro și pe Libris.ro.
Alege un interval scurt de lectură, păstrează curiozitatea vie și lasă obiectele din casă să devină unelte ale imaginației, așa cum șapca poate fi coif și creionul poate fi sabie. Restul vine de la sine, cu zâmbete și câteva întrebări bune.
Cartea „Drumul către o altă dimensiune”, semnată de Bradu Mihai Dan, a apărut la Editura Ecou Transilvan, în colecția Cărțile copilăriei, la Cluj-Napoca, în anul 2024. Are ISBN 978-630-311-221-3 și se adresează cititorilor între 8 și 14 ani, fiind excelentă și pentru lectură în familie.
Se poate comanda online pe Carturesti.ro și Libris.ro. Merită să fie în bibliotecă pentru ritmul sprinten, umorul sănătos și mitologia clară care antrenează curajul, cooperarea și responsabilitatea, legând ficțiunea de viața de zi cu zi fără să piardă farmecul poveștii.
