duminică, noiembrie 22, 2026
11.7 C
București

De ce este disilicatul de litiu atât de folosit pentru fațete și restaurări dentare anterioare?

Publicat pe:

Ținută în dreptul unei ferestre, o fațetă din disilicat de litiu nu impresionează cine știe ce. E o coajă subțire, cât o unghie, prin care lumina trece ca printr-un geam mat. Abia după ce ajunge lipită pe dinte înțelegi de ce tehnicienii dentari vorbesc despre acest material cu un respect pe care nu-l acordă chiar oricui.

Disilicatul de litiu domină fațetele și restaurările anterioare, adică lucrările de pe dinții din față, pentru că lasă lumina să treacă precum smalțul și rezistă de circa trei ori mai bine decât porțelanul dentar clasic. Se lucrează în grosimi de 0,3 milimetri, se lipește solid de dinte și are rezultate clinice bune după peste zece ani.

Ce este, de fapt, disilicatul de litiu

Disilicatul de litiu este o vitroceramică, adică o sticlă în interiorul căreia au fost crescute, în mod controlat, cristale. În varianta folosită în stomatologie, în jur de 70% din volum îl formează cristale de disilicat de litiu, cu formula chimică Li2Si2O5, prinse într-o matrice sticloasă. Cristalele au o formă alungită și seamănă cu niște ace mărunte care se întrepătrund.

Structura explică aproape tot ce urmează. O fisură microscopică pornită prin material dă peste ace orientate în toate direcțiile și e obligată să-și schimbe mereu drumul, așa că se stinge mult mai repede. Sticla obișnuită nu are o asemenea apărare, motiv pentru care un pahar crăpat cedează cât ai clipi.

Pe scaunul stomatologic, materialul poartă des alt nume, „fațete E.max”, folosit cum folosim „adidași” pentru orice pantofi sport. IPS e.max, produs de compania Ivoclar din Liechtenstein, a fost numele care s-a impus pe piață, iar porecla a rămas chiar dacă între timp au apărut și alți producători.

De la Empress 2 la e.max, aproape trei decenii de evoluție

Povestea începe în 1998, când Ivoclar a lansat IPS Empress 2, prima ceramică dentară presabilă pe bază de disilicat de litiu, gândită pentru coroane și punți mici. Materialul era mult mai rezistent decât ceramicile întărite cu leucit folosite până atunci, în care rezistența vine din cristalele acestui mineral, dar avea nevoie de un strat estetic aplicat deasupra. În 2005 a urmat formula îmbunătățită, IPS e.max Press. Varianta pentru frezare, IPS e.max CAD, a apărut un an mai târziu.

Noile generații au adus cristale mai fine și mai uniforme. Asta a deschis drumul restaurărilor monolitice, adică realizate dintr-o singură bucată de material, fără ceramică stratificată peste. Pentru fațetele foarte subțiri, Ivoclar exclude tehnica în care o parte din material e înlocuită cu ceramică stratificată, așa că ele se presează direct la forma finală și se colorează doar la suprafață.

Cum ajunge disilicatul de litiu să semene cu smalțul natural

Disilicatul de litiu seamănă cu smalțul pentru că este translucid, adică lasă lumina să pătrundă în material și să se împrăștie în interiorul lui, la fel ca într-un dinte sănătos. Metalul și zirconiul clasic, o ceramică pe bază de oxid de zirconiu, opresc lumina la suprafață. Ochiul simte imediat diferența, chiar dacă nu știe s-o numească.

Un dinte din față nu are o singură culoare. Spre gingie e mai cald și mai saturat, spre margine devine aproape transparent, uneori cu o tentă albăstruie sau cenușie. O coroană metalo-ceramică veche, cu dunga gri de la marginea gingiei, se trădează tocmai prin lipsa acestor nuanțe.

Fiind subțire și translucidă, fațeta preia ceva din culoarea dintelui de dedesubt, un fel de efect de cameleon. Când dintele are o nuanță normală, restaurarea se topește în zâmbet. Când dintele e foarte închis la culoare, același efect lucrează împotriva ta.

Translucență, opalescență și alte cuvinte pe care le auzi la laborator

Opalescența este proprietatea unui material de a părea albăstrui în lumina reflectată și portocaliu-gălbui în lumina care trece prin el, ca opalul. Smalțul natural are acest efect, mai ales pe marginea incisivilor. Ivoclar oferă lingourile de disilicat presabil, adică pastilele de ceramică din care se presează restaurarea, în cinci niveluri de translucență, plus o gamă separată, numită Impulse, gândită pentru fațetele cu efect opalescent.

Pentru tehnician, paleta seamănă cu o cutie de acuarele. Poate alege un material mai transparent pentru un pacient tânăr, cu smalț luminos, sau unul mai opac atunci când are ceva de ascuns dedesubt. Lingourile cu opacitate medie și mare sunt indicate de producător tocmai pentru dinții șlefuiți care și-au schimbat ușor sau puternic culoarea.

Cât de rezistent poate fi un material atât de subțire

Rezistența la flexiune a disilicatului de litiu presat ajunge la 470 MPa, cu o tenacitate la fractură de 2,5-3 MPa·m½, potrivit datelor publicate de Ivoclar pentru IPS e.max Press. Rezistența la flexiune arată câtă solicitare suportă materialul înainte să se rupă când este îndoit și se măsoară în megapascali (MPa). Tenacitatea spune cât de greu înaintează o fisură deja apărută.

Ceramica feldspatică, adică porțelanul dentar clasic din care se fac fațete de zeci de ani, are o rezistență mult mai mică. VITA, producătorul blocurilor feldspatice VITABLOCS, le indică o rezistență limitată, de aproximativ 150 MPa, ceea ce pune disilicatul de circa trei ori mai sus. Fațetele feldspatice rămân foarte frumoase în mâinile unui tehnician bun, doar că sunt mult mai fragile până în clipa în care ajung lipite pe dinte.

Trei zecimi de milimetru

Ivoclar indică pentru fațetele subțiri din e.max Press o grosime minimă de 0,3 milimetri pe fața vizibilă și în zona dinspre gingie, respectiv 0,4 milimetri la marginea tăietoare. O foaie de hârtie de imprimantă are în jur de o zecime de milimetru, deci vorbim de grosimea a trei foi puse una peste alta.

Cifra contează pentru că decide cât smalț trebuie îndepărtat. Cu cât materialul poate fi mai subțire, cu atât medicul șlefuiește mai puțin. Când dinții sunt ușor retrași în arcadă, uneori nu se mai șlefuiește practic deloc, iar varianta se numește no-prep. Smalțul pierdut nu se mai reface, iar un dinte șlefuit va avea nevoie toată viața de o restaurare care să-l acopere.

De ce nu zirconiu, dacă e mai rezistent

Zirconiul are, după datele Ivoclar pentru gama IPS e.max ZirCAD, o rezistență la flexiune de 850-1200 MPa, deci pe hârtie ar câștiga detașat. Problema e că zirconiul clasic e opac și nu poate fi gravat cu acid fluorhidric, un acid care corodează sticla, așa că nu se lipește de dinte la fel de previzibil. La o fațetă, care se bazează în cea mai mare parte pe lipire, slăbiciunea asta cântărește greu.

Variantele noi de zirconiu au devenit mai translucide, iar unii medici le folosesc deja pentru fațete. O meta-analiză combină statistic rezultatele mai multor studii, iar cea publicată de echipa lui Patrick Klein în Journal of Esthetic and Restorative Dentistry a găsit pentru fațetele din zirconiu rezultate excelente, dar pe doar 2,6 ani de urmărire. Autorii notează că lipsesc datele pe termen lung. Personal, aș mai aștepta câțiva ani de studii înainte să le aleg pentru dinții din față.

Lipirea adezivă, avantajul despre care se vorbește prea puțin

Lipirea adezivă a disilicatului de litiu e mult mai solidă decât la majoritatea ceramicilor rezistente, pentru că suprafața lui poate fi gravată cu acid fluorhidric și tratată apoi cu silan. Acidul dizolvă o parte din faza sticloasă și lasă un relief microscopic, iar silanul, o substanță care face legătura chimică dintre ceramică și rășina de lipire, completează aderența.

Instrucțiunile Ivoclar pentru gelul de gravare IPS Ceramic Etching Gel, care conține sub 5% acid fluorhidric, prevăd 20 de secunde pentru e.max Press și e.max CAD și precizează că o gravare mai lungă nu crește aderența. Operațiunea se face pe fațetă, în afara gurii, fiindcă acidul fluorhidric e foarte toxic.

Odată lipită pe smalț, fațeta se comportă împreună cu dintele ca un singur corp. Forțele de mușcare se distribuie atunci prin tot ansamblul, în loc să apese pe o coajă izolată. De aici vine și paradoxul care-i surprinde pe mulți: o fațetă luată separat e fragilă și se manevrează cu grijă, dar după cimentare, adică lipirea definitivă pe dinte, devine greu de clintit.

Lipirea pe smalț e mai sigură decât pe dentină, stratul mai moale de sub el, iar Ivoclar recomandă ca, la fațetele subțiri, preparația, adică zona șlefuită a dintelui, să rămână pe cât posibil în smalț. Când smalțul lipsește pe suprafețe mari, de pildă la dinții tociți sever, planul de tratament se schimbă.

Ce înseamnă asta pentru dintele tău

Pentru pacient, o lipire solidă se traduce în preparații mai mici. O coroană clasică cere șlefuirea dintelui de jur împrejur, pe când o fațetă din disilicat acoperă de obicei doar fața vizibilă și marginea tăietoare. Diferența de țesut sacrificat e mare. Dintele rămâne viu și suficient de puternic pentru o eventuală altă restaurare, peste douăzeci sau treizeci de ani.

Ce spun studiile despre cât rezistă fațetele din disilicat

Fațetele din disilicat de litiu au o rată de supraviețuire de 96,81% după 10,4 ani, potrivit meta-analizei publicate de echipa lui Patrick Klein în Journal of Esthetic and Restorative Dentistry, care a reunit 29 de studii clinice. Fațetele feldspatice au obținut 96,13%, iar cele din ceramică întărită cu leucit 93,70%, deci la capitolul supraviețuire diferențele sunt mici.

Diferențele mari apar la complicații. Problemele tehnice, cum ar fi ciobiturile sau fracturile, au apărut la 6,1% dintre fațetele din disilicat, față de 41,48% la cele feldspatice. Complicațiile estetice au fost de 1,9%, față de 19,64%. Autorii concluzionează, cu prudența obișnuită a cercetătorilor, că disilicatul poate fi preferat atunci când urmărești succesul pe termen lung.

Pus față în față cu celelalte materiale folosite la fațete, disilicatul arată astfel:

Criteriu Ceramică feldspatică Disilicat de litiu Zirconiu
Rezistență la flexiune, după producător aprox. 150 MPa (VITABLOCS) 470 MPa (IPS e.max Press) 850-1200 MPa (IPS e.max ZirCAD)
Gravare cu acid fluorhidric da da nu
Supraviețuirea fațetelor 96,13% la 10,4 ani 96,81% la 10,4 ani 100% la 2,6 ani
Complicații tehnice la fațete 41,48% 6,1% niciuna raportată la 2,6 ani
Complicații estetice la fațete 19,64% 1,9% niciuna raportată la 2,6 ani

Valorile de rezistență sunt date de producători pentru produsele indicate, iar ratele de supraviețuire și de complicații provin din meta-analiza echipei lui Patrick Klein.

O altă serie de date vine din cabinetul privat al lui Kenneth Malament, din Statele Unite, unde au fost urmărite 2.392 de restaurări presate din disilicat de litiu, la 738 de pacienți. După 16,9 ani, supraviețuirea estimată era de 96,49%, cu un risc de eșec de 0,17% pe an, arată studiul publicat în The Journal of Prosthetic Dentistry. Restaurările erau pe dinții laterali, unde forțele de masticație sunt mult mai mari decât la incisivi. Pentru dinții din față, unde solicitarea e mai mică, rezultatul mi se pare liniștitor.

Cifrele bune vin cu o condiție

Cifrele astea trebuie citite cu o rezervă, pentru că pacienții din studiile clinice sunt chemați regulat la control, iar restaurările sunt făcute după protocoale stricte. În practica de zi cu zi, rezultatul depinde la fel de mult de mâna medicului și a tehnicianului ca de materialul ales. Umezeala din timpul cimentării, de exemplu, slăbește lipirea oricât de bun ar fi materialul.

Presat sau frezat, două drumuri către aceeași fațetă

Fațetele din disilicat de litiu se fabrică pe două căi, prin presare la cald sau prin frezare computerizată. Presarea pornește de la un model din ceară al fațetei, care e ars și înlocuit cu ceramică topită, injectată sub presiune în tipar, după aceeași tehnică a cerii pierdute folosită de bijutieri de secole.

Frezarea ține de fluxul CAD/CAM, prescurtarea englezească pentru proiectare și fabricare asistate de calculator. Fațeta e desenată într-un program pe baza unei scanări 3D, după care o mașină o sculptează dintr-un bloc. Blocurile de e.max CAD au la început o culoare albastru-violet și o structură intermediară, ușor de frezat, cu o rezistență de doar 130-150 MPa după datele producătorului. Abia după arderea în cuptor capătă culoarea dintelui și rezistența finală.

Tehnicienii dezbat de ani buni care dintre cele două metode e mai bună, cam cum fotografii încă dezbat filmul și senzorul digital. După documentația Ivoclar, cristalele de disilicat de litiu au aceeași compoziție în ambele variante și diferă doar ca mărime. Presarea pornește de la ceară și de la mâna tehnicianului, în timp ce frezarea pleacă direct dintr-un fișier, ceea ce o face mai rapidă și mai ușor de reprodus.

Scanarea intraorală și drumul fișierului până la laborator

Fluxul digital a schimbat serios felul în care se lucrează fațetele. În locul lingurii cu pastă de amprentă ținute minute bune în gură, medicul trece cu un scaner intraoral peste dinți și obține un model 3D, salvat de obicei ca fișier STL, formatul standard pentru astfel de modele. Fișierul pleacă pe internet și poate fi deschis în laborator la câteva minute după ce pacientul s-a ridicat de pe scaun.

Pentru medicii din orașele mici, asta înseamnă că laboratorul nu mai trebuie să fie neapărat la o stradă distanță. Un medic poate trimite scanarea la un laborator dentar online Valcea și primește înapoi fațetele frezate, gata de probă, fără ca modelele de gips să mai circule zile întregi prin curierat. La disilicat, unde precizia marginilor se măsoară în microni, fiecare copiere eliminată din lanț înseamnă o sursă de eroare în minus.

Când disilicatul de litiu nu este alegerea potrivită

Disilicatul de litiu nu se potrivește oricui, iar instrucțiunile Ivoclar pentru e.max Press îl contraindică în câteva situații, printre care bruxismul, adică strânsul sau scrâșnitul involuntar al dinților. Pe aceeași listă stau punțile în extensie, sprijinite pe un singur capăt, și punțile adezive de tip Maryland, prinse de dinții vecini prin aripioare lipite. Mai sunt și cazurile în care dintele de dedesubt e mult prea închis la culoare, iar o fațetă subțire și translucidă nu are cum să ascundă ce se află sub ea.

Dinții foarte închiși la culoare

Petele de tetraciclină, un antibiotic care, luat în copilărie, poate colora dinții din interior, sau un dinte devitalizat, adică fără nerv, care s-a închis în timp sunt adversarii fațetelor subțiri. Tehnicianul poate trece atunci la lingourile opace sau poate crește grosimea, dar fiecare zecime în plus înseamnă mai mult smalț îndepărtat. Uneori soluția cinstită rămâne o coroană. Un medic bun ți-o spune direct, chiar dacă „fațetă” sună mai elegant.

Scrâșnitul din dinți

Bruxismul supune ceramica unor eforturi repetate, de obicei în somn, pe care niciun material sticlos nu le duce bine la nesfârșit. Pentru un pacient care scrâșnește puternic, eu aș cere mai întâi ținerea sub control a bruxismului și abia apoi aș discuta despre fațete. Gutiera de noapte, o placă transparentă purtată peste dinți în timpul somnului, devine în astfel de cazuri asigurarea ieftină a unei restaurări scumpe, chiar dacă primele nopți cu ea în gură par lungi.

Cum arată alegerea din scaunul pacientului

Alegerea unei fațete din disilicat de litiu începe de obicei cu o probă, înaintea oricărei șlefuiri. Medicul poate face mai întâi un mock-up, o machetă din rășină pusă temporar peste dinți, ca să vezi forma și lungimea noului zâmbet înainte de a decide ceva ireversibil.

Merită puse câteva întrebări simple înainte de șlefuire. Câți dinți vor fi acoperiți și de ce tocmai atâția? Cât smalț se îndepărtează?

O întrebare utilă în plus: vede tehnicianul poze cu fața ta, cu zâmbetul în mișcare, sau doar modelul 3D al dinților? Forma unui incisiv se judecă după buze și după felul în care râzi, iar fotografiile îi dau tehnicianului exact informațiile pe care modelul nu le are.

3DentaSoft, laborator de tehnică dentară digitală din Râmnicu Vâlcea, primește cazurile medicilor pe baza scanărilor intraorale încărcate online și frezează în centrul propriu disilicatul de litiu E.max, alături de zirconiu și alte materiale.

Prețul unei fațete din disilicat variază de la un cabinet la altul și depinde de complexitatea cazului și de numărul de dinți tratați, așa că o cifră fixă ar induce mai degrabă în eroare. Când compari oferte, întreabă ce material și ce laborator stau în spatele fiecărui preț.

După cimentare, fațetele cer aceeași igienă ca dinții naturali, cu periaj și ață dentară. Ceramica nu face carii, însă dintele de sub ea și marginile lipiturii rămân vulnerabile. Controlul periodic prinde din timp o margine colorată sau o carie incipientă la limita fațetei.

De ce a rămas disilicatul de litiu reperul pentru zâmbetele refăcute

Disilicatul de litiu a devenit materialul de referință pentru dinții din față prin echilibrul dintre translucență și rezistență. Zirconiul e mai rezistent, iar ceramica feldspatică poate fi la fel de frumoasă în mâinile unui tehnician bun, însă disilicatul le are pe amândouă la un nivel ridicat, cu date clinice de peste zece ani în spate. Pentru dinții mei l-aș alege fără ezitare, cu o singură condiție: să știu cine îl lucrează și cine îl cimentează.

Întrebări frecvente despre fațetele din disilicat de litiu

Se pot albi fațetele din disilicat de litiu după ce au fost lipite?

Fațetele din disilicat de litiu nu se albesc, pentru că ceramica nu reacționează la gelurile de albire și își păstrează culoarea. Dacă vrei și dinții din jur mai albi, albirea se face înainte de fațete. Culoarea fațetelor se alege apoi după noua nuanță a dinților naturali.

Se pot da jos fațetele din disilicat dacă nu-ți mai plac?

Fațetele din disilicat de litiu sunt lipite adeziv de smalț, așa că nu se scot ca o proteză mobilă. Îndepărtarea se face de regulă prin șlefuirea ceramicii, iar dintele pregătit anterior are apoi nevoie de o nouă restaurare. La fațetele cu preparație, decizia trebuie privită ca una definitivă.

Se pătează fațetele din disilicat de la cafea, ceai sau vin roșu?

Suprafața glazurată a unei fațete din disilicat rezistă foarte bine la pigmenți, mult mai bine decât compozitul, rășina folosită la plombele de culoarea dintelui. Ce se poate colora în timp este linia de cimentare de la margine, mai ales la fumători sau la cei care folosesc rar ața dentară. O lustruire profesională la control rezolvă de obicei problema.

Ce se întâmplă dacă o fațetă din disilicat se ciobește?

O ciobitură mică pe marginea unei fațete din disilicat poate fi uneori lustruită sau reparată cu compozit direct în cabinet. Fisurile mari sau desprinderile cer, de regulă, refacerea fațetei. Înlocuirea unei singure fațete nu afectează restul restaurărilor.

Se simt fațetele din disilicat cu limba sau la mușcat?

În primele zile, limba simte aproape sigur fațetele noi, pentru că orice schimbare de câteva zecimi de milimetru pe dinții din față se observă. Adaptarea vine de obicei repede. Dacă ceva încă jenează la mușcat după o perioadă, medicul verifică ocluzia, adică felul în care se închid dinții, și ajustează punctele de contact.

Se poate pune o fațetă din disilicat pe un singur dinte?

O fațetă din disilicat se poate pune și pe un singur dinte, de pildă după o fractură sau pe un dinte cu o pată care nu cedează la albire. Cazul cere însă multă atenție din partea tehnicianului, fiindcă fațeta trebuie să se potrivească perfect cu dintele natural vecin, care nu poate fi modificat. Fotografiile bune și uneori o probă de culoare în plus fac aici diferența.

Postari fresh:
Stiri parteneri: